Personal, Schimbare de comportament

Ce învăț cu o gleznă fracturată

Au trecut deja 3 săptămâni de când mi-am rupt piciorul într-o încercare stupidă de a merge cu trotineta (da, copiii zburdă pe ele…).

Am trecut de la faza de pus piciorul singură la loc de 3 ori până să vină ambulanța, la acceptare că e rupt și că voi face o operație… Foarte greu de digerat când pleci dimineața spre curs cu zâmbetul pe fată și o oră mai târziu ești la Radiologie și un doctor (autoritate) îți spune că trebuie să te taie și să-ți pună piciorul la loc cu tija și șuruburi.
Oh, well… Dupa câteva ore, niște plânsete și o acceptare mai târziu, seara, în timp ce România se zbătea în meciul cu Elveția, eu căpătam noi accesorii. Da, am ascultat meciul în timpul operației 😀
După 3 săptamani încep să mă dezmeticesc și să realizez că am învățat fără să vreau câteva lucruri pe care am zis să le împărtășesc.
Am învățat să cer și să primesc ajutor. Asta e extrem de important într-o perioadă în care nu poți să iei nici apă singur. Decât dacă ai super prieteni care îți aduc un coșulet de bicicletă să îl legi de cadru :D. Apropos, în cazul meu cadrul e mai ok pentru mișcatul prin casă. Plus că pot lua lucruri în coșulet :))
Revenind, eu am fost învățată să mă descurc singură. “Că e mai bine așa”, “că nu se știe niciodată”. Da, de acord, doar că asta nu înseamnă că nu pot primi ajutor în cazuri în care am nevoie. Am învățat să le fac pe toate singură și acum, când trebuie să cer, mă simt (sau mai bine zis mă simțeam) nefolositoare. Sunt momente în viață cand trebuie să te bazezi pe ceilalți. Am învățat că nu e deloc groaznic și că am familie și prieteni iubitori, săritori și care au fost și sunt lângă mine cu mare drag. Mi-am dat seama și apreciez mult mai mult prieteniile pe care le am.
Am învățat că planurile se duc naibii într-o secundă, așa cum se și fac! Nu este prima mea operație (sper totuși că ultima!), dar sunt genul de om care își face niște planuri și vrea să se țină de ele. Atât de tare aș vrea să mă tin de ele că și cu glezna făcută bucăți eu am încercat să fac pasi și să plec spre curs. Că doar aveam treabă… Tristă lecția asta cu “lasă-le în colo de planuri!”.
Și da, carțile le stiu, predica o țin, mai și aplic. Doar că de data asta m-a lovit destul de tare. Concluzia: da, trasez niște direcții, lucrez în acele direcții, dar dacă se schimbă, învăț să fiu mai flexibilă mai repede. Ca să nu mai rup ceva, nu de alta 😃
Pe lângă planuri, vine și partea cu controlul. Daaa, și pe asta o știm cu toții, dar e al naibii de greu de pus în practică! E ușor de învățat să te mai lasi dus cu valul când nu ai incotro. Nu vă doresc aceeași lecție. E zguduitoare. E greu de explicat ce fac diferit încă, doar că le cam las să meargă și nu mă mai agit atât de mult.
După toate cele, mi-am dat seama că va trebui să învăț să am incredere din nou în piciorul meu care, țintuit de suruburi fiind, nu va mai pleca nicăieri. Mai am încă 3 săptămâni până pot începe să merg, așa că am timp să lucrez și la asta 😃
Între timp, încerc să nu las muschii să se atrofieze prea mult și fac câtă mișcare îmi permite situația asta. Ieri dimineață am filmat exercitiile pe care am început să le fac și l-am postat pe YouTube și pentru alții care sunt în situația asta.
Am căutat și nu sunt foarte multe.
Este prima filmare pe care o fac. Este prima postare pe YouTube. Este funny, este departe de a fi profesionistă, dar nu prea mai contează asta acum 😃
Cred că o sa mai fac câteva până îmi revin complet.
Până una-alta, cine vrea să se uite la video și să facă ceva exerciții, o poate face aici.

Eu mă bucur la maxim de perioada asta: vizite, lucru din pat, ceva filme, înghețată și răcoare. Restul vin ele cu timpul 😃
Să vă mearga bine 😃

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *